joi, 16 decembrie 2010

Scrisoare pentru tânărul din tine

Dragă tinere,

O să zic şi eu ce a zis George Bernard Shaw, un vechi scriitor irlandez şi anume că “tinereţea este irosită pe cei tineri.” Nu îţi trebuie mult să îţi dai seama câtă dreptate are această persoană. De câte ori nu ţi-ai auzit părinţii, bunicii, profesorii spunând că dacă ar mai fi tineri şi ar putea s-o ia de la capăt ar proceda altfel. Probabil te întrebi de ce se pune atat accent pe trecerea timpului, de ce ţi se reproşează că stai degeaba, sau că laşi timpul să treacă pe lângă tine. Nu te mai intreba mult, citeşte această scrisoare şi-ţi vei da seama.

Tinereţea este perioada întrebarilor. Nu te sfii să pui întrebări. Întreabă orice, oriunde, pentru că până la urmă, vei găsi sigur pe cineva care să aiba răspunsul la întrebarea ta. Cine îţi reproşează faptul ca pui întrebări, este un om ignorant, un om care se conformează cu puţinul pe care il dă prim-planul vieţii. Priveşte dincolo de aparenţe, caută să cunoşti cât mai multe, din orice domeniu, cine ştie poate intr-o zi, cunoştinţele acelea îţi vor fi indispensabile.

Fii nonconformist.
De-alungul a celor şaptesprezece ani ai mei, am auzit o mulţime de cântece despre tinereţe, cât mai diferite între ele prin ritm, dar cu acelaşi mesaj puternic transmis, “we are young, we are free”, egalitatea dintre tinereţe, libertate şi nonconformism. Întrebarea este, dacă nu acum atunci când? Când mai poţi să te distrezi fară grija serviciului de mâine dacă nu acum, când mai poţi să te urci în tren într-o banală zi de miercuri şi să mergi la munte cu bicicleta dacă nu acum, când mai poţi să-ţi permiţi să spui că n-ai ceas dacă nu acum. Ţie nu-ţi trebuie ore, minute, secunde, tu ai timp. Ai timp să fii nonconformist, sa nu-ţi pese cum te judecă X dacă ai o palarie în formă de pasăre pe cap, dacă ai părul verde, pentru că tu ştii ca trăieşti mai intens ca el, că sângele tau e într-o vervă continuă. Nu-i lăsa sa-ţi ia bucuria de a fi altfel, nu încerca să-i faci să te inţeleagă, pentru ei nu o să recunoască dar defapt te înţeleg mai bine decât crezi. Când vei fi adult, vei realiza că lumea în jurul tau tinde să adauge şi cuvântul “penibil” egalităţii de mai sus, de aceea cred că toate trebuie făcute la timpul lor, şi acesta este timpul pentru a fi puţin rebel, nu-l irosi.

Make a list.
Adună-ţi prietenii si compune-ţi împreună o listă cu tot ce vrei să faci anul acesta, luna aceasta, astăzi, şi ţine-vă de acest lucru, consideraţi-l proiectul vostru. Lista aceea nu trebuie să aibă cenzură, nimic nu e greşit, si nimic nu e imposibil, dar gândiţi-vă că tot ce este pe lista aceea trebuie făcut. Sună un prieten cu care n-ai mai vorbit demult, împacă-te cu cei cu care te-ai certat şi nici nu-ti mai aduci aminte de ce, vorbeşte din nou cu persoana aceea de care iţi placea în gimnaziu, şi căreia nu i-ai spus niciodată ce simţi cu adevărat, îmbrăţişează-ţi fratele cu care te cerţi mereu şi spune-i cât de mult înseamnă pentru tine, urcă-te pe vârful Omu si strigă cât poti de tare că iubeşti viaţa. Nu lăsa banii să intervină în realizarea dorinţelor tale, caută-ţi sponsori, lărgeşte-ţi orizonturile, fă tot ce ţine de tine, nimic nu e imposibil. Îndrăzneşte mai mult, mereu mai mult. Pretuieşte fiecare moment, fiecare clipa.

Trăieşte clipa. Nu te pierde în organizări, în analizări, nu încerca să atingi perfecţiunea. Îţi vei da seama că momentele pe care nu le-ai plănuit prea mult, şi cu care nu ţi-ai bătut capul, o să iasă cel mai bine, şi o să ai cea mai mare satisfacţie de pe urma lor. Ce e plănuit în exces, este sortit eşecului, fii spontan, distrează-te, şi construieşte-ţi amintiri frumoase, pentru că la sfârşit, amintirile frumoase sunt cele care îţi vor descrie viaţa cel mai bine.

Mi-am adus aminte de un citat dintr-o comedie romantică cu Will Smith: “Life is not measured by the amount of breaths you take, but by the moments that take your breath away”.

Gândeşte-te la asta, trăieşte!

*Acest articol este publicat de Amalia Guliman si pe amdoar18ani.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu